În iarba …


   iul. 20

Intamplari neprevazute

Anul acesta am avut la facultate un curs la care nu am reusit sa ajung nicicum. Chiar daca am incercat sa-mi programez timpul astfel incat sa fiu si la curs, nu-mi reusea in ruptul capului. De obicei, eu frecventez cursurile, mai ales deoarece imi plac discutiile pe care le am cu profesorii de curs, insa la cursul acesta nu-mi iesea sa ajung si basta. Pana cand intr-o zi, am decis cu fermitate ca ajung la acest curs. Am si iesit din casa, eram aproape de facultate, cand ma opreste pe strada o doamna cu o valiza, imi intinde o foie cu o adresa si ma intreaba daca a ajuns correct.
Doamna din fata mea avea vreo 60 de ani. Mi-am dat seama ca era venita de la sat dupa felul imbracamintei, dupa broboada colorata pe care o purta pe cap si valiza cam veche.

Ma uit peste adresa indicata pe foie, un scris foarte incurcat acolo si incerc sa-mi dau seama, unde, de fapt, voia sa ajunga femeia. Imi zice ca-i trebuie la spital si ca taximetristul a lasat-o aici, zicand-ui ca au ajuns la destinatie. Ma uit in jur, nu vad niciun spital prin preajma, atunci, ii propun sa mergem sa vedem pe strada de la colt stiam ca era un spital. Iau valiza batranei si ne indreptam impreuna spre strada respectiva.
Intre timp, femeia incepe sa-mi povesteasca ca vine din satul cutare, ca medicul i-a zis sa vina in oras, ca are toate actele cu ea, ca a ajuns foarte greu si drumul a fost dificil, ca a ajuns la un spital si de acolo i-au zis sa mearga la altul, au urcat-o in taxi, i-au dat adresa si astfel a ajuns aici.
Intre timp, ajungem noi la strada de la colt, acolo intr-adevar este un spital, dar este un spital de copii, deci nu-i cel pe care il cautam. Trebuia sa clarificam situatia, femeia propune sa sunam la mediul din sat sa precizam adresa. Iau numarul medicului, vorbesc cu acesta si primesc adresa corecta. Chemam un taxi si decid pe loc sa merg cu batrana pana la spital sa ma asigur ca ajunge cu bine si ca nu o lasa nimeni pe vreo strada pe care nu o cunoaste.

Ajungem la spitalul care ne trebuia, gasim medicul, dar acolo este coada, deci trebuie sa asteptam. Ma hotarasc sa raman sa vad daca va fi primita batrana, sa nu ramana cumva pe drumuri. Asteptam vreo 20 de minute, vine medicul si-i zice ca imediat va fi internata in spital. Atunci eu imi iau ramas bun, batrana ma imbratiseaza. O vad ca este emotionata si incep sa ma emotionez si eu. Ma mai imbratiseaza o data si-mi multumeste recunoscatoare. Eu imi iau ramas bun si ies pe usa spitalului. Mi-am dat seama cat de neobisnuiti am devenit noi, oamenii, cu faptele bune, incat acestea ne uimesc si ne emotioneaza, ca fiind ceva foarte rar.

Ma uit la ceas, cursul meu a inceput acum 45 de mine. Din cate se pare nu mai ajung nici astazi la facultate. Am impresia ca e ceva cu cursul acela, aveam o presimtire ca n-o sa mai ajung semestrul asta la el. Asa si a fost, de fapt.

FacebookGoogle+Twitter

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *